WP_20140527_034Salut! Azi va scriu de la clasa 3B, clasa Buburuzelor, in Scoala nr. 64 Ferdinand I din Bucuresti. Cuvinte cheie: magie, culoare, bucurie. Simona, doamna invatatoare cea plina de surprize si invataturi, ma asteapta cu povesti, cat timp copiii sunt la ora de sport.

In clasa I Simona i-a asteptat cu clasa pregatita: flori pe banci, ecusoane cu nume in forma de buburuze, bombonele si alte minuni colorate pe pereti. Din dulap a iesit Bubu, mascota clasei, care a auzit glas de copii. Bubu e si acum pe un dulap, in fata clasei, de unde ii priveste pe copii. El stie tot ce se intampla si copiii au mare incredere in ce spune. Sper ca tare se bucura acum sa citeasca despre el.

Parintii au inteles de la inceput ca au intrat intr-o familie si mai mare decat cea pe care o aveau deja acasa: o familie a parintilor, a copiilor si a doamnei invatatoare, cea care, dupa cum spun chiar elevii, se zbate pentru ei zi de zi.

Fiecare intalnire de la scoala e plina de zambete, jocuri si surprize aduse de Surprizel, cartita responsabila. Simona imi povesteste ca la finalul unei zilei, toti, inclusiv ea, pleaca din clasa incarcati cu energie si buna dispozitie si mai apoi, copiii sunt nerabdatori sa se intoarca la scoala, pentru surprize, atmosfera deschisa si creativa, pentru a fi alaturi unii de alti. De trei saptamani, sa intampla un  joc cu ingeri secreti. Fiecare elev a lipit de banca un plic si are in grija un elev-protejat caruia ii trimite biletele secrete de incurajare, urari de bine si tot felul de alte povesti si glume. Simona participa in toate jocurile pe care le propune si mai mult, copiii sunt mereu curiosi sa ii afle perspectivele. Curioasa sunt si eu, asa ca am rugat-o sa povesteasca mai multe despre cum a ajuns invatatoare in aceasta scoala si ce a urmat dupa.

WP_20140527_004

Povestea mea începe în urmă cu 24 de ani, când în clasa a VIII-a fiind, trebuia să-i povestim doamnei diriginte despre liceul spre care ne vom îndrepta pașii. Pentru că în familia mea erau medici, ingineri, asistente medicale și tehnicieni dentari, m-am gândit că e bine să schimb drumul si să aleg acest domeniu minunat al educației. E adevărat că am avut în școala generală o profă de chimie frumoasă și foarte apropiată de noi care m-a convins că e bună alegerea mea.

WP_20140527_028

Un an mai târziu, la Liceul Pedagogic din București simțeam că mă apropii din ce în ce mai mult de așa numita profesie de aur. După 5 ani frumoși de pedagogie, psihologia copilului și practică pedagogică am absolvit și am devenit învățătoare la școala Ferdinand I. Iată că au trecut 18 ani frumoși petrecuți în același loc, înconjurată mereu de alți copii.

Iubesc la nebunie ceea ce fac! La școală mă simt bine între elevii mei, florile mele, trăiesc alături de ei, învăț zi de zi de la ei, ne jucăm împreună, rîdem, plângem când ne este greu- suntem ca o mare familie. Mă inspiră zâmbetul lor, strălucirea din ochii lor atunci când ceva a ieșit cum trebuie, dorința lor de a ști mai mult, întrebările pe care le pun zilnic. Mă motivează vorbele pe care mi le adresează la finalul unei lecții frumoase: “Ce mult îmi place matematica”! sau “Abia aștept să văd ce surprize ne mai așteaptă maine la școală!”.

WP_20140527_031

De cele mai multe ori îmi planific orele într-un fel, dar în funcție de situație îmi vin alte idei și totul iese minunat. Consider că în clasa mea copiii sunt fericiți.

Partea preferată dintr-o zi obișnuită de la școală este discuția de dimineață în care ne povestim despre ce s-a întâmplat în ziua anterioară, facem exerciții de dezmorțire fizică și intelectuală, de cunoaștere și autocunoaștere. Și pauzele îmi plac pentru că pot să îi observ cum se joacă, ce vorbesc, cu cine sunt mai buni prieteni, pe cine preferă, ce jocuri iubesc.

Elevii mei de astăzi sunt minunați! E important să le fii aproape, să le povestești din experiența ta, să-i lauzi atunci când realizează ceva cât de mic să-i faci să aibă încredere în tine și atunci vor rezona la tot ceea ce înseamnă efort intelectual. Învățarea va veni de la sine, nu va fi nimic obligatoriu, sau mai mult decît pot ei duce.Ei sunt exact așa cum ar trebui să fie… în ton cu vremurile. Depinde de noi dacă vrem să le dăm aripi să zboare spre viitor sau să le tăiem aripile. Eu prefer elevii cărora le place zborul spre înălțimile cunoașterii, pe cei cărora nu le este frică de încercări, de reușite, dar și de nereușite, pe cutezători și visători, pe poeți și pe matematicieni, dar și pe artiști. Într-un cuvânt îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a îndreptat pașii către această profesie.WP_20140527_013

Eu sunt optimistă de felul meu, privesc cu încredere tot ce este nou, încerc să aplic la clasă  aproape toate metodele noi și vechi pe care le știu și pe care le descopăr zilnic, mă străduiesc să-i fac pe copii să nu se plictisească la școală și să ating în fiecare zi suflețelele lor cu ceva frumos. Cu siguranță, peste timp, acest frumos transmis la școală puțin câte puțin va da roade, iar ei vor deveni adulți minunați.

– articol scris de Raluca Vasile

Advertisements