DSCN2018Am cunoscut-o pe Aura Pena de 8 Martie 2013. Ne-a fascinat din primul moment buna ei dispozitie, caldura si dorinta de a se perfectiona. Aura este învăţătoare de 30 de ani, dintre care 20 doar la Scoala Ferdinand I Bucureşti, unde în prezent are clasa I. A avut pana acum vreo şapte generatii de elevi, dar fiind atat de pasionata de ceea ce face, nici nu simte acest lucru. De fiecare data când începe anul şcolar, se simte şi ca in prima zi:

“Mi-amintesc momentul când am hotărât ce vreau să devin: eram clasa a IV-a şi nu învăţasem prea bine o lecţie la istorie. Atunci mi-am imaginat ce bine ar fi să fiu în locul “ tovarăşei “ învăţătoare! Nu mă gândeam câte mai am de învăţat sau mai bine spus, că va trebui să învăţ mereu ca să ţin pasul cu elevii.

Cu toate că zi de zi apar situaţii neprevăzute sau an de an sunt lipsuri – manuale, materiale didactice, promisiuni nerespectate, frumuseţea acestei meserii mă face să merg la şcoală, zi de zi, ca la un nou spectacol. Ştiu care e ,,rolul” meu, dar mereu sunt surprinsă de spontaneitatea copiilor, de inteligenţa şi profunzimea lor. Şi nu uit de provocarea la care ne supun unii pentru a ne depăşi limitele răbdării, ale înţelegerii, dar şi mulţumirea că acolo unde părinţii uită că au un copil, noi aproape ne asumăm acest rol. Cred că pasiunea cu care facem noi, dascălii, această meserie este motivaţia şi “ super puterea” noastră, apropo de provocarea lunii octombrie a proiectului Bugetarii veseli .”

Cum a fost prima saptamana de scoala?

Prima săptămână din noul an şcolar a trecut deja. Sentimentul a fost că toţi elevii mei aşteptau să înceapă şcoala. Mi-am dat seama de beneficiile clasei pregătitoare – deprinderi formate, cunoştinţe asimilate, relaţii stabilite la nivelul grupului, acomodarea şi plăcerea de a veni la şcoală. Toate răsplătesc un an de muncă împreună. Am revăzut pozele din clasa pregătitoare şi am fost bucuroasă să citesc pe feţele lor plăcerea cu care lucrau.DSCN1561

Cum inovezi la clasa?

Atenţia şi plăcerea copiilor se păstrează dacă îi surprind mereu cu câte ceva nou sau ceva vechi îmbrăcat în “ haină” nouă. Le plac experimentele, chiar dacă asta presupune doar o cretă pusă într-un pahar cu apă ( au observat bulele de aer care se ridicau le suprafaţa apei). Lucrul în echipă, activităţile care presupun descoperiri, jocurile didactice îi fac activi, atenţi şi dornici să vină la şcoală. Cred că inovaţia în educaţie presupune acel ceva care îi face pe copii să vină cu plăcere la şcoală şi să plece acasă cu impresii puternice. Nu cred că sunt un inovator în educaţie, dar zi de zi mă pregătesc să-I surprind cu ceva pe copii, să le stârnesc curiozitatea.DSCN2087

Cum s-a imbunatatit in educatia din Romania si ce crezi tu ca se poate schimba/imbunatati in invatamant?

În România nu cred că s-a îmbunătăţit educaţia. Se poate îmbunătăţi dacă ar exista consecvenţă, continuitate, realism . Cred că singura îmbunătăţire este interesul cu care mulţi dascăli citesc sau fură idei despre educaţia din alte ţări şi încearca să le adapteze pe la clasele lor. E vorba de deschiderea pe care o au şi chiar intuiţia că trebuie pornită acestă schimbare de undeva.

Un gand pentru cititori despre educatie: Cred că educaţia este singurul lucru cu adevărat important pe care nu trebuie să-l aşteptăm de la alţii sau de la destin. Stă în puterea noastră să ne educăm pe noi şi pe copiii noştri.DSCN1380

Advertisements